Dementa. Cum putem "repara" creierul ?

Bolile mintale i-au impresionat întotdeauna pe oameni, generând un amestec complicat de reacţii emoţionale şi comportamentale – confuzie, teamă, frustrare, sentimentul neputinţei… Deşi am evoluat mult în ceea ce priveşte înţelegerea şi abordarea acestor afecţiuni, suntem totuşi departe de a pricepe în detaliu mecanismele ascunse ce declanşează şi alimentează aceste procese.
Demenţa, de exemplu, tinde să se extindă accelerat în lumea contemporană, devenind o adevărată problemă de sănătate publică, cu aspecte sociale şi economice complexe. Dar ce ştim noi, de fapt, despre demenţă, despre felul în care apare ea şi cum ar putea fi tratată?
Mare parte din cercetările asupra acestei boli s-au concentrat asupra materiei cenuşii a creierului (formată din corpurile neuronilor) şi asupra aşa-numitelor plăci (acumulări) de proteine beta-amiloide şi tau, care apar la nivelul materiei cenuşii la persoanele ce suferă de demenţă.
Dar un studiu recent arată că această abordare ar putea fi incompletă: un om de ştiinţă britanic, dr. Atticus Hainsworth, crede că şi materia albă joacă un rol important şi trebuie luată în considerare. Alimentarea cu sânge a acestei componente a creierului ar putea avea o mare însemnătate în apariţia demenţei.
Materia albă este formată din prelungirile axonale ale neuronilor, care contribuie la comunicarea între celulele nervoase. Culoarea albă se datorează învelişului axonului, alcăltuit din substanţe lipidice. Dr. Hainsworth crede că e posibil ca în apariţia demenţei să fie implicate şi procese survenite la nivelul substanţei albe, precum sângerări determinate de disfuncţii ale vaselor sanguine ce irigă această componentă a creierului. Cercetările sunt în curs, iar dacă se va dovedi că problemele cronice legate de vasele de sânge din substanţa albă contribuie la apariţia demenţei, această descoperire ar putea sugera căi cu totul noi de tratare a acestei afecţiuni.

Sursa: descopera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *