Lentile si dispozitive optice

Lentile si dispozitive optice

Statuetele de la Sacsayhuaman

    În ruinele cetăţii de la Sacsayhuaman au fost descoperite o mulţime de statuete de piatră, de dimensiuni reduse (7-8mm), cu destinaţia necunoscută, ce reprezintă statuete umane sau animale, prelucrate în cele mai mici detalii. Aceste microsculpturi sunt atât de perfect lucrate, încât, conform afirmaţiilor făcute de oameni de perfect lucrate încât, conform afirmaţiilor făcute de oameni de ştiinţă peruani, se poate descifra pe faţa lor cu ajutorul lupei, nu numai expresia tristeţei, mâniei sau fericirii, ci pot fi deosebite chiar trăsăturile caracteristice ale diferitelor neamuri din vremea aceea. Prin perfecţiunea lor, aceste microcorpuscule pot fi comparabile doar ca unele exemplare japoneze de netsuke, elaborate cu aceeaşi grijă a detaliului şi lucrate bineînţeles cu instrumente de oţel şi aparate optice. Figurinele care provin, după părerea specialiştilor, din secolul XIII d.Chr. Deci într-o perioadă anterioară urcării pe tron a dinastiei incaşe, ridică o serie de probleme ce nu pot fi soluţionate fără a accepta faptul că izvoditorii lor dispuneau de un sistem de lentile pentru mărit.

Cvadira lui Medimece

    Fără ajutorul lentilelor nu poate fi explicată nici realizarea sculpturii în fildeş a cvadirei lui Medimece, la care s-a referit Titus Liviu: „ aripile unei muşte ar putea să o acopere”. Interesant este faptul că în ruinele Cartaginei au fost descoperite camee filigranate şi alături de ele, lentile de cristal şlefuite, foarte perfecţionate.

Preotii astronomi egipteni

    Dacă analizăm datările mai multor autori, conform cărora preoţii astronomi egipteni observau bolta cerului prin nişte tuburi sa ţevi, ne putem da seama că este mult mai probabil că acestea să fie sisteme de lentile, decât sisteme de protejare a vederii împotriva orbirii provocate de strălucirea cerului. De asemenea se poate înţelege şi de ce ei nu permiteau neiniţiaţilor să privească prin instrumentele lor. După unele izvoare ale epocii, împăratul egiptean Ptolemeu III, Evergetul, a amplasat în vârful farului din Alexandria, una din minunile lumii acelei vremi „un mecanism secret cu ajutorul căruia puteau fi observate corăbiile la mari depărtări”.

Craniul de cristal

    De fapt nu este vorba de un singur craniu, ci de trei: unul se află la British Museum din Londra, dus acolo la finele secolului trecut, din Mexic; al doilea- reprezentându-l probabil pe Mictantecutil, zeul aztec al morţii – se află la Muzeul Omului din Paris, iar al treilea a fost descoperit la Lubaantum, în Honduras, şi se găseşte într-o colecţie particulară, tot în capitala Franţei. Toate aceste trei cranii au trăsături comune, deşi unii specialişti le atribuie origini diferite, apreciind că au fost executate în Babilon, undeva în Orientul Apropiat, fie în continentul american, sau chiar în răsăritul asiatic.

   Craniul aflat la British Museum este realizat dintr-un bloc de cuarţ curat numit şi cristal de stâncă şi are o greutate de aproximativ 5 kilograme. Deşi a fost cercetat cu microscopul electronic şi au fost studiate microfotografiile executate după el nu a putut fi identificată pe suprafaţa lui nici cea mai mică zgârietură. Totodată s-a stabilit că lucrarea nu a fost turnată şi nici realizată cu instrumente şi s-a calculat că unui om i-ar fi trebuit în jur de 300 de ani de muncă fără întrerupere, zi şi noapte pentru a şlefui un asemenea obiect.

    În interior, o serie de lentile şi prisme creează jocuri de lumini. Luminat din lateral sub un anumit unghi, datorită unor cauze rămase necunoscute, craniul prezintă o aureolă, de scurtă durată, dar în orbite apar pete şi uneori scurte imagini. Datorită, probabil, unui fenomen de rezonanţă, craniul lasă uneori impresia că scoate nişte sunete surde, asemănătoare unui geamăt sau unui dăngăt de clopot. Dacă o rază laser este îndreptată spre cavitatea nazală se produce o coloraţie vie, incandescentă, asemănătoare curcubeului, datorită probabil procesului de interferănţă a luminii albe în straturi subţiri,transparente ale acestei părţi de cristal. Craniul, realizat dintr-un bloc de cuarţ transparent, prezintă unele nuanţe care se schimbă mereu:  odată bate în violet, altădată în verde, apoi în purpuriu şi chiar în gălbui-chilimbar, iar pe frunte apar pete de diferite nuanţe.

   Deoarece la ora asta nu există aparate care să permită datarea ştiinţifică a acestui obiect, nu s-a putut stabili decât vechimea cristalului, deci a rocii din care a provenit, nu şi momentul în care a fost realizat. După cele două orificii aflate la baza craniului, s-a dedus că este posibil ca el să fi fost utilizat în temple, în special din cauza fenomenelor pe care le produce, mai ales atunci când este balansat şi pentru efectul hipnotic pe care îl are. Nu s-a putut explica, însă, de ce maxilarul interior a fost mobil şi pentru ce el poate fi detaşat de cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *