Cercetătorii au descoperit o metodă prin care pot face orice persoană să fie mai creativă

Cercetătorii au descoperit o metodă prin care pot face orice persoană să fie mai creativă

Diferite părţi ale creierului uman funcţionează pentru a genera idei noi şi pentru a rezolva probleme, pe când alte zone din creier joacă rolul de „filtru”, blocând ideile irelevante, percepţiile şi amintirile care ar putea să incomodeze în realizarea unei sarcini. Cercetătorii au vrut să afle ce s-ar întâmpla dacă acest „filtru” mental ar fi dezactivat temporar şi dacă acest lucru ar fi de ajutor în cazul sarcinilor în care creativitatea este un atu.

Experimentul a confirmat că inhibarea cortexului prefrontal a dus la stimularea creativităţii: dacă participanţii din grupul de control nu au găsit utilizări neobişnuite pentru 15 din cele 60 de obiecte, cei cărora le fusese stimulat cortexul prefrontal stâng au ratat doar 8 obiecte şi au oferit răspunsuri, în medie, cu o secundă mai repede.

„Oamenii diferă de celelalte primate prin faptul că avem o perioadă îndelungată de imaturitate a cortexului prefrontal”, a explicat Thompson-Schill. Acesta ar putea fi un motiv pentru care copiii nu excelează la sarcinile care necesită multă atenţie, dar sunt foarte buni la cele ce necesită o imaginaţie bogată. De asemenea, acest lucru ar putea ajuta copiii să înveţe rapid informaţii noi.

„Este important să nu filtrezi anumite lucruri, mai ales când înveţi”, spune cercetătoarea. „Dacă filtrezi informaţii despre mediu pentru că le consideri irelevante, poţi să ratezi oportunităţi de a învăţa despre aceste lucruri”, a concluzionat cercetătoarea.

mai multe pe: descopera.ro

Surse: Medical Daily , UPenn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *